Sporturi ale CSA Steaua Bucureşti

alte secţii ale CSA "Steaua"

Archive for the ‘Steaua’ Category.

Guvernul a aprobat construcţia sălii polivalente din complexul “Lia Manoliu”, pentru 260 mil. lei

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai sălii de sport multifuncţionale care va fi construită în cadrul complexului sportiv “Lia Manoliu”, cu o capacitate de 16.000 de locuri şi costuri estimate la 260 milioane lei (circa 60 milioane euro).

Proiectul se va derula prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul programului guvernamanetal “Săli de sport”, iar finanţarea se va face din bugetul de stat, din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform hotărârii de Guvern, publicată în Monitorul Oficial.

Citeste in continuare →

GALA LAUREATILOR ANULUI 2010 LA CSA STEAUA

Joi, 16 decembrie 2010, la sediul Clubului Sportiv al Armatei “Steaua”Bucuresti a avut loc Gala Laureatilor anului 2010.
In prezenta reprezentantilor Ministerului Apararii Nationale,  sportivilor, antrenorilor si tehnicienilor clubului, sponsorilor si colaboratorilor, au fost premiati cei mai buni sportivi militari, care s-au distins in competitiile interne si, mai ales, internationale  din anul 2010.
Premierile au fost efectuate de Generalul Maior Dr. Catalin Zisu – comandantul Comandamentului Logistic Intrunit al M.Ap.N., Presedintele CSA Steaua – dl. George Boroi, doamna Mihaela Cojocaru (Certasig) si domnul Tudor Niculescu (Turabo).

Laureatii anului 2010 la CSA Steaua au fost desemnati urmatorii:
•    Echipa de spada feminin (Ana-Maria Branza, Simona Alexandru, Anca Maroiu) – antrenori Cornel milan si George Epurescu
o    Locul I la Campionatele Mondiale
o    Locul I la Campionatele Nationale
o    Castigatoare a Cupei Romaniei

Citeste in continuare →

Steaua.ro va ureaza un Paste Fericit

Steaua.ro va ureaza sa aveti un Paste Fericit


Citeste in continuare →

Week-end-ul STEAUA

Daca toata iarna am stat in casa la hiberanare  din cauza frigului, acum ca a venit soarele si vremea s-a incalzit e timpul sa iesim si sa mergem din nou sa ajutam Steaua in bataliile ce le are de dat.

Sambata aveam o zi plina cu evenimente sportive la care participa sportivii Stelei. Inca de dimineata Steaua are meci, de la ora 11:00 in sala Mihai Viteazul echipa de volei da piept cu Unirea Dej in cadrul etapei a 16-a a Diviziei A1. Baietii au parte de niste meciuri mai grele in aceste etape iar o prezenta cat mai numeroasa si mai zgomotoasa la sala cu siguranta i-ar ajuta pentru a scoate niste rezultate cat mai bune. Dupa victoria impotriva lui Dinamo de saptamana trecuta, echipa de handbal Steaua MFA infrunta pe HC Odorhei de la ora 13:00 in sala Concordia din Chiajna, in etapa a XV-a a Ligi Nationale, acest meci fiind ultima repetiei inainte de meciul din optimile Cupei Cupelor de pe 13 februarie. Urmeaza de la ora 14:00, rugby Romania- Spania pe stadionul Arcul de Triumf, meci contand pentru Cupa Europeana a Natiunilor.  Stejarii au cutitul la os si orice meci e decisiv in dorinta de a ocupa unul din primele 3 locuri in clasamentul final, loc ce ar duce la Cupa Mondiala din 2011 direct sau prin recalificari. In acest test dificil vom avea si 4 stelisti in teren sau pe banca – Danut Dumbrava, Florin Vlaicu, Catalin Dascalu si Ionel Cazan vor lupta din toate puterile pentru ca Romania sa ramana intre cele mai bune natiuni ale lumii. Ultimul meci al zilei, dar la fel de importante la celelalte este cel de la hochei, Steaua impotriva S.C. Miercurea Ciuc de la ora 19:00 pe patinoarul Mihai Flamaropol, unde echipa noastra are o mare revansa de luat dupa trofeul pierdut saptamana trecuta in fata rivalilor de la Ciuc. Jumatate de ora mai tarziu incepe ultimul meci al zilei, langa patinoar in sala Arena de Baschet de la ora 19:30 se disputa un nou etern derby Steaua-Dinamo, de data aceasta in cadrul Diviziei A de baschet.

Citeste in continuare →

Programul saptamanii 11-17 ianuarie

BASCHET


Liga Balcanica de Baschet, grupa B, miercuri 13 ianuarie, ora 17:00 – sala Gradska Dvorana, Bar (Muntenegru)

KK Mornar Bar – CSA STEAUA TURABO

Citeste in continuare →

Programul saptamanii 04-10 Ianuarie

HOCHEI

Cupa Romaniei – semifinale , duminica – patinoar Mihai Flamaropol, Bucuresti

CSA STEAUA – Progym Gheorgheni

Citeste in continuare →

Craciun Fericit de la Steaua.ro!

Steaua.ro

Colectivul Steaua.ro va ureaza un Craciun Fericit in ros-albastru!

Interviu George Boroi

George BoroiComandantul Clubului Steaua, colonelul George Boroi, radiografiaza anul sportiv 2009 si anunta un 2010 cu profunde transformari.


Citeste in continuare →

Statistici Steaua.ro
//reclame arbo-cristi