Scrimă: Albinele! Ana Maria Brânză şi Simona Alexandru vor să “înţepe” un nou titlu continental la scrimă (ProSport)
Ana Maria Brânză şi Simona Alexandru compun nucleul bucureştean al echipei: una e responsabilă cu buna dispoziţie, iar cealaltă e psihologul de serviciu al colegelor
De doi ani neînvinsă în Europa, echipa feminină de spadă a României ia cu asalt astăzi oraşul german Leipzig, unde, peste numai o zi, vor debuta Europenele de scrimă. Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Iuliana Măceşeanu vor să “înţepe” decisiv al treilea titlu continental pentru a-şi continua dominaţia.
În plină operaţiune de făcut bagaje şi verificat arme, veterana echipei, vicecampioana olimpică Ana Maria Brânză, şi “bobocul” grupului, Simona Alexandru, au acceptat provocarea ProSport pentru un duel în iarbă. Mocheta verde a luat locul planşei gri, iar buna dispoziţie a fost ingredientul principal al zilei, totul condimentat bine cu mici “înţepături”, verbale însă. “Recunosc că îmi mai plac înţepăturile, însă mai mult cu familia şi prietenii, cu ceilalţi mai puţin, pentru că, necunoscându-mă, e posibil să creadă că sunt răutăcioasă”, explică cu umor “Brânzici”.
“Ne-au cam ciuruit!”
Dezinvoltă şi debordând de energie, aceasta aranjează în cele mai mici detalii tabloul foto. “Să ne concentrăm un pic, să arătăm că ne pricepem la sportul acesta, mâna mai sus şi genunchii un pic îndoiţi”, îi dă ultimele indicaţii Simonei, după care “încremenesc” amândouă în aşteptarea click-ului aparatului. După două săptămâni de pregătire intensă la Predeal, fetele sunt gata de atacul european, mai ales că au avut parte de o pregătire inedită: au exersat pe planşă cu băieţii de la lotul naţional de spadă. “Am avut un cantonament comun şi am tras cu ei. Sunt mult mai puternici, au forţă şi viteză mai mare, practic ne-au cam ciuruit, dar au fost câteva lecţii bune”, explică “Simi”. Deşi face scrimă încă din copilărie, ea mărturiseşte că nici acum nu s-a obişnuit cu lucrurile dureroase din sportul pe care îl practică: “Nu-mi plac înţepăturile, de niciun fel, de la acul de seringă, când fac analize, la cele care trec prin costumul de scrimă, ce sunt de fapt nişte lovituri care dor groaznic, mai ales când ating vreun os”.
Se adună din trei zări
Spadasina în vârstă de 25 de ani, care se autocaracterizează drept “un om de echipă şi o trăgătoare de viteză”, are şi sarcina de psiholog al echipei: “Întotdeauna găsesc cele mai bune cuvinte pentru a le motiva, le ascult şi îmi încurajez mult colegele”. “Da, ea e cu vorba bună, eu cu motivarea dură şi buna dispoziţie. Cum le văd că stau aşa pleoştite, mă reped la ele să le scutur zdravăn”, o completează “Brânzici”. Cele două sportive legitimate la CSA Steaua sunt de altfel şi singurele care locuiesc în Bucureşti, Măroiu venind din Craiova, iar Măceşeanu de la Londra. Trei direcţii diferite reunite în aceeaşi ţintă. “Mergem să ne apărăm titlul, să continuăm evoluţia bună din ultimii ani. Este destul de greu, pentru că presiunea este foarte mare, deja sunt aşteptări şi nu trebuie să facem vreo greşeală”, explică “Simi”.
Îmi doresc la Europene, pe lângă medalia cu echipa, şi un loc pe podium la individual, Ana Brânză, vicecampioană olimpică
Vreau să cresc şi la individual, pentru că până acum toate rezultatele au fost cu echipa. Îmi doresc să prind finala de opt, Simona Alexandru
Echipa masculină de sabie, campioană mondială, merge la Leipzig cu gândul de a păstra argintul european cucerit anul trecut. Vicecampionul mondial Rareş Dumitrescu nu va lua startul. “El va merge cu băieţii, dar doar ca spectator. Încă nu s-a recuperat pe deplin după operaţia suferită la genunchi şi am decis să nu îl forţăm”, ne-a declarat antrenorul lotului, Mihai Covaliu
6 luni a stat pe tuşă Ana Maria Brânză din cauza unei accidentări la mâna stângă
Articol publicat de Mirela Basescu in ziarul Prosport
Program Campionatul European
14.07.2009
Floretă feminin individual
Sabie masculin individual
Semifinale şi finala floretă feminin şi sabie masculin, individual
15.07.2009
Floretă masculin individual
Spadă feminin individual
Semifinale şi finala spadă feminin şi floretă masculin, individual
16.07.2009
Sabie feminin individual
Spadă masculin individual
Spadă feminin sabie feminin şi spadă masculin, individual
17.07.2009
Floretă feminin echipe
Sabie masculin echipe
Finala pe echipe la feminin floretă şi sabie masculin
18.07.2009
Floretă masculin echipe
Spadă feminin echipe
Finala pe echipe la feminin spadă şi masculin floretă
19.07.2009
Spadă masculin echipe
Sabie feminin echipe
Finala pe echipe la sabie feminin şi sapdă masculin