Judo: Brânză dulce!
În amurgul serii, Parcul Sebastian din cartierul Rahova e locul unde vicecampioana olimpică Ana Maria Brânză iese de regulă să-şi plimbe cockerul spaniel în vârstă de 5 ani. Dar de această dată l-a lăsat pe Pol acasă, pentru că patrupedul nu s-ar fi simţit în largul său în Fordul Focus turcoaz din care spadasina sublocotenent descinde.
Animat doar de bunicuţele care conduc agale cărucioarele cu nepoţi dormind, parcul e oază de linişte pentru stelista care peste două zile va împlini 25 de ani. “Aşa mă văd şi eu poate peste ani, dar la noi, practici scrima până când nu mai poţi”. După un an în care tendinita de la mâna stângă i-a dat numai bătăi de cap, Ana şi-a început recent antrenamentele pentru un 2010 care se anunţă de vis.
Cum e Ana Brânză la un an după argintul olimpic?
Aceeaşi tipă, la fel. Fac curat, gătesc, duc gunoiul, îi fac de mâncare fratelui meu, pentru că trăim în aceeaşi casă. Ce ar trebui să facă o fată de vârsta mea, să se pregătească de căsnicie.
Deci ai gânduri mari…
Nu, doar, ca orice fată, trebuie să fiu antrenată pentru viaţă.
Stai cu fratele tău… Ai folosit vreodată sintagma “Frate, frate, dar brânza-i pe bani”?
Când eram mici, da, acum, nu, dar îi sunt recunoscătoare, pentru că el m-a dus la scrimă şi încerc să mă recompensez într-un fel sau altul.
Cum ar fi sunat mai bine: Ana Cheese sau Ana Fromage?
(serioasă) Sincer, acum nu mă mai interesează, îmi ador numele! Când eram mică, toţi colegii râdeau pe seama numelui meu şi veneam supărată la mama acasă. Până într-o zi, când mi-a zis: “Dacă te-ar fi chemat Ana Petre (n.r. – numele mamei ei)?! Ţi-ar fi plăcut?”. Şi de-atunci n-am mai avut astfel de probleme.
Dar când erai mică “ai muşcat din caşcaval”?
(râde) Daaa, eram o mare trişoare şi eram şi o chiulangioaică. Se prindeau antrenorii, dar treceau cu vederea, poate. Dar, odată cu trecerea anilor, mi-am dat seama că, dacă fur la antrenamente, tot eu pierd. Dacă te referi la modul propriu, nu sunt o mare mâncătoare de brânză, nu pot să zic că prefer una sau alta, dar ţin minte că mâncam mai mult telemea pe la vârste fragede…
Adică în perioada în care te-au inspirat Athos, Portos şi Aramis?
Nu m-a fascinat niciunul şi, dacă vă vine să credeţi, nici nu am citit “Cei trei muschetari” şi nici nu mă pasionează filmele de capă şi spadă…
Ai avut un an dificil cu accidentarea de la mână…
După Olimpiadă, am început anul foarte bine, dar apoi a intervenit accidentarea la mână şi am reuşit s-o dau în bară la Europene şi la Mondiale, n-am putut să mă antrenez bine.
După argintul de la JO, spuneai că în 2012 vei lua aurul… Prinde visul contur?
Da, dar până atunci sper să-mi iasă mai bine 2010. Specialiştii din scrimă susţin că 25 de ani e vârsta optimă şi înseamnă că anul viitor va fi al meu. Se spune că fizicul te ajută enorm la această vârstă şi capeţi o maturitate pentru concurs.
Scrimă din pasiune sau pentru bani?
Din pasiune până la capăt, dar trebuie să şi trăiesc. La vârsta mea, fără familie eu zic că mă descurc destul de bine, n-am murit de foame până acum şi nici nu cred că o voi face de-acum încolo. Am câştigat şi argintul la Beijing şi nu cred că voi avea probleme din acest punct de vedere, iar la etapele de Cupă Mondială s-au introdus de curând şi premii… dar să nu credeţi că sunt cine ştie ce. Hai că nici nu ne-am dat seama, dar mai avem putin si ajungem în Ferentari.
Andru Nenciu – Prosport
