Denys Zabludovsky si Ievgen Iemelianenko si-au prelungit contractele cu Steaua Rangers
Atacantul ucrainean Denys Zabludovsky si fundasul Ievgen Iemelianenko au semnat un nou contract cu echipa de hochei Steaua Rangers, pentru o perioada de trei ani. Ei se alatura astfel celorlalti doi ucraineni – fundasul Ievgeny Pisarenko si atacantul Andrey Butochnov, care si-au prelungit colaborarea cu echipa ros-albastra inca de saptamana trecuta.
Perioada contractuala pentru toti cei patru ucraineni este conditionata si de obtinerea de catre acestia a cetateniei romane, demers inceput in urma cu un an si care se asteapta a fi finalizat pana la finele anului in curs.
In vederea noului sezon hocheistic 2010/2011, care va debuta pe 7 septembrie la Miercurea-Ciuc cu derby-ul HSC Csikszereda – Steaua Rangers, formatia ros-albastra se afla in plin proces de definitivare a lotului.
In timp ce jucatorii Roberto Gliga si Stefan Florea au fost transferati la echipe din Suedia, respectiv SUA, la Steaua Rangers au fost transferati in aceasta vara fundasul Catalin Berdila (17 ani, Dunarea Galati) si atacantul Alexandru Munteanu (22 ani, Sportul Studentesc).
In probe cu Steaua Rangers se mai afla si portarii Alecsandr Fedorov (Ucraina) si Julien Hernandez (SUA), in legatura cu care o decizie va fi luata la finalul perioadei de pregatire, care coincide cu desfasurarea Cupei Bere Ciuc la finalul acestei saptamani.
Un sezon greu, dar provocator
Incepand cu acest sezon, Steaua Rangers participa la campionatul comun romano-ungar Liga Mol, din necesitatea de a continua strategia de crestere a jucatorilor tineri prin disputarea unui numar mare de partide, in compania unor adversari puternici.
“Am hotarat, impreuna cu conducerea echipei, sa facem orice sacrificii ar fi necesare pentru a intra in aceasta liga. Un meci cu un adversar puternic face cat zece antrenamente , a declarat capitanul echipei Ioan Timaru. Avem jucatori tineri, dar ei nu se pot dezvolta cu doar 20 de meciuri intr-un sezon, din care aproape jumatate de un nível foarte scazut. Acum vom juca peste 60 de meciuri in total, e cu totul altceva”.
“Continuam de fapt strategia anuntata si inceputa anul trecut, a punctat si presedintele sectiei de hochei, Cristian Cirlan. E momentul tinerilor si ei trebuie sa profite de aceasta oportunitate: sa joace meciuri multe, sa-si depaseasca limitele, sa greseasca si sa invete. Nu rezultatele in sine sunt cele mai importante in acest moment, ci faptul ca trebuie sa ne bizuim pe ei in viitor. Ne intereseaza o constructie de durata, nu una pe un singur sezon, ceea ce nu inseamna ca la finalul lui nu vom fi in pozitia de a ataca decisiv Play-off-ul pentru titlul national. Echipa creste, ca si anul trecut, de la un meci la altul, s-a vazut deja acest lucru la primele meciuri de pregatire”.
In ciuda conditiilor economice actuale, conducerea echipei spera ca activitatea de performanta nu va fi afectata. “Pentru noi aceste greutati nu sunt o noutate, ne-am obisnuit sa luptam si sa ne mentinem chiar si in cele mai imposibile conditii. Chiar daca nume importante din sporturi mult mai banoase au disparut sau díspar peste noapte, putem gasi sau produce solutii, din mers, pentru a ajunge unde trebuie.
Ne-am propus sa utilizam la maxim, sa ‘stoarcem’orice mijloc, orice posibilitate prin care toate actiunile noastre – pe gheata ori inafara ei – sa creeze awareness si, mai ales, sustinere financiara. Nu ne e teama de nici o provocare atata timp cat suporterii nostri fideli ne sunt aproape si cat scopul este unul singur: dezvoltarea echipei si performanta ei sportiva”, a spus Cristian Cirlan.
S-a infiintat Steaua Rangers Entertainment Group
Prin decizia Adunarii Generale din 25 august 2010, a fost infiinata divizia de entertainment – sub numele de “Steaua Rangers Entertainment Group”- prin transformarea si adaptarea activitatii sectiei de aerobic sportiv.
Divizia s-a infiintat din necesitatea existentei unei structuri separate, independente de activitatea echipei de hochei pe gheata, care sa exploreze toate oportunitatile oferite de piata atat pentru promovarea echipei, cat si pentru atragerea de resurse financiare pentru sustinerea activitatii de performanta.
Divizia de entertainment va crea evenimente atat in legatura directa cu hocheiul, pentru a completa spectacolul sportiv, cat si inafara lui, cautand sa se adapteze nevoilor pietei si a cat mai multor categorii de consumatori.
Steaua Rangers Entertainment Group isi va asigura activitatea din resurse proprii, iar profiturile obtinute prin toate evenimentele si actiunile desfasurate vor contribui la bugetul echipei de hochei pe gheata Steaua Rangers.
Principale responsabilitati:
- promovarea nationala si internationala a echipei de hochei Steaua Rangers;
- infiintarea si desfasurarea activitatii unei trupe de majorete profesioniste;
- organizarea de evenimente la meciurile de hochei, ca si la orice alte competitii sportive;
- construirea unui show propriu, cu patinatori si patinatoare, care sa fie prezentat pe diverse patinoare publice din Bucuresti si din tara, la cerere, cu ocazia inaugurarii acestora sau diferitelor alte ocazii;
- organizarea de programe de patinaj pentru copii;
- organizarea de cursuri de patinaj, jocuri, concursuri pe gheata ca oferta completa pentru familii;
- crearea de evenimente speciale pentru diverse institutii sau companii private, contra cost;
- organizarea de team-building-uri pe gheata, cu hochei si patinaj, pentru companiile private;
- organizarea oricaror spectacole sau evenimente care sa serveasca scopului in care a fost infiintata.
In functia de presedinte al Steaua Rangers EG a fost numit domnul Brian Main, iar domnul Marius Balasca, membru al Consiliului Director, va asigura functia de Director General pana la numirea unui nou director.


Buna vestea in legatura cu prelungirea contractelor dar cu intarirea lotului suntem foarte in urma fata de ciucani. Probabil, compensand prin munca, vom juca si sezonul asta finala play-off-ului.
Cupa BERE CIUC: HSC Miercurea Ciuc – Steaua Rangers 7-0 (Sikorcin 3, Mihaly, Virag, Molnar, Sprencz). Fara alte comentarii …
Cupa BERE CIUC: HK Dukla Mihalovce – Steaua Rangers 9-3.
Ex-stelistul Artiom Bondarev a disputat primele patru jocuri oficiale din noul sezon. In tricoul lui Neman Grodno, ucraineanul a jucat in Cupa Belarusului: a inscris un gol, a oferit o pasa decisiva si a contabilizat 4 minute de eliminare. Neman Grodno ocupa locul 3 in grupa B a competitiei dupa doua victorii, o infrangere in over-time si o infrangere in 60 de minute.
Cupa BERE CIUC: Fenestela Brasov – Steaua Rangers 2-4. Steaua obtine primul succes din intersezon si incheie pe locul al treilea competitia de la Miercurea Ciuc.
MOL4 2010/09/07 Marti SC Miercurea Ciuc – Steaua Bucuresti. Transmite cineva meciul ?
Nu sunt sigur, dar cred ca gsp
Merci, kta! GSPTV va transmite jocul de la Miercurea Ciuc (contand atat pentru LNH, cat si pentru Liga MOL) incepand cu orele 19.30. Va fi insa la concurenta cu fotbalul! Succes Steaua!
Cred ca cei care iubesc hocheiul cu adevarat nu-si vor pierde vremea cu obositii aia:D
Cat ma enerveaza ca si hockeyul este pe gps X((