Dupa 20 de ani, Steaua este noua campioana nationala la juniori
Dupa aproape 20 de ani, juni
orii U18 ai clubului STEAUA au castigat titlul de Campioni Nationali la Hochei pe gheata.
Cele doua meciuri decisive ale finalei campionatului s-au jucat la Miercurea-Ciuc pe patinoarul Vakar Lajos luni si marti, 1 si 2 martie 2010, intre CSS Miercurea-Ciuc si Steaua Bucuresti. Tinerii luptatori stelisti au facut doua meciuri de zile mari, cu multe rasturnari de situatie si faze incendiare. Din cadrul echipei U18 au facut parte si 2 jucatori de la Steaua Rangers: Roberto Gliga (1 gol si 3 pase decisive) si Stefan Florea (2 goluri si o pasa decisiva). Tinerii dar ambitiosii hocheisti au fost oamenii de baza ai echipei, au marcat goluri importante, au dat pase decisive si cel mai important, au cucerit titlul de CAMPIONI NATIONALI impreuna cu colegii lor.
Partida de ieri a fost castigata de stelisti cu scorul de 3-2. Dupa ce au fost condusi de ciucani cu 2-0, ros-albastrii s-au mobilizat exemplar si au egalat pe finalul meciului, ducand confruntarea in prelungiri si castigand dramatic la loviturile de penalty, prin golul lui Roberto Gliga.
Astazi, batalia a continuat. Ca si ieri, hocheistii ciucani au deschis scorul si si-au adjudecat prima repriza cu 1-0. Repriza a doua s-a incheiat la egalitate, 1-1, iar in cea de-a treia stelistii s-au dezlantuit pur si simplu, ingenunchindu-i pe harghiteni cu un nemilos 6-1.
“A fost o finala foarte grea dar prin multa munca si determinare am reusit sa ne atingem obiectivul si sa devenim CAMPIONI. Pasul urmator este sa castigam campionatul si la seniori”, a declarat Stefan Florea dupa festivitatea de premiere.
“A fost cea mai muncita si cea mai frumoasa victorie din viata mea. Am demonstrat ca putem invinge oriunde si ca Steaua e o adevarata forta in hocheiul romanesc” a declarat si Roberto Gliga, capitanul echipei.
Pentru cei doi juniori batalia nu s-a terminat inca. Miercuri, 3 martie 2010, ora 18:30, ei se vor alatura colegilor de la Steaua Rangers pentru cel de-al 2-lea meci cu Fenestela Brasov din semifinalele Campionatului National de Hochei pe Gheata.
ULTIMA ORA!
Echipa de juniori U18 va fi oaspetele special al semifinalei dintre Steaua Rangers si Fenestela Brasov de miercuri, 3 martie. La inceputul partidei tineri hocheisti vor fi prezentati publicului iar ei, la randul lor, vor prezenta suporterilor trofeul si medaliile de campioni cucerite la Miercurea-Ciuc.


bravo baieti mare umilinta in secuime ,urmeaza titlul la u16 si fireste la seniori