Handbal Steaua Bucureşti

secţia de Handbal a CSA "Steaua"

Posts tagged ‘meci’

CSA Steaua-Potaissa Turda 26-34 (11-19)

După ce în meciul tur Steaua reuşea să scoată o remiză pe terenul turdenilor, Potaissa şi-a luat revanşa cu vârf şi îndesat duminică dimineaţă la Chiajna. Elevii lui Horaţiu Gal au câştigat o partidă pe care au dominat-o de la un capăt la altul şi îşi asigură un loc în primele opt la finalul acestei stagiuni.

Având o apărare foarte agresivă şi un portar în zi mare, Levente Szabo, Potaissa s-a desprins decisiv încă din primul sfert de oră al întâlnirii. Steaua a avut reale probleme în a găsi drumul către poarta lui Szabo, iar asta s-a văzut pe tabelă. Dediu a punctat pentru 10-4 în minutul 16, însă oaspeţii nu s-au oprit şi au apăsat în continuare pe acceleraţie, diferenţa dintre cele două formaţii ajungând chiar şi la nouă goluri (17-8).

Citeste in continuare →

La Steaua care a apus » Gruparea bucureşteană a retrogradat din prima ligă

După 54 de ani neîntrerupţi în prima ligă, Steaua Bucureşti a retrogradat matematic cu patru etape înainte de final.

Cea mai galonată echipă din handbalul masculin românesc, Steaua Bucureşti, nu-şi va mai găsi locul în prima ligă din sezonul viitor! După 22 de etape, cu patru runde înainte de final, Steaua Bucureşti e pe ultimul loc în clasament, cu doar 4 puncte, şi nu mai are şanse nici matematic pentru salvarea de la retrogradare.

Citeste in continuare →

Steaua – Energia Tg. Jiu

După o perioadă în care naţionala a fost în prim planul handbalului masculin românesc, Liga Naţională de handbal se reia pentru Steaua cu o partidă foarte dificilă, steliştii urmând a primi vizita celor de la Pandurii Targu Jiu în etapa a 22-a. Partida va avea loc la Chiajna, vineri, 20 aprilie, cu începere de la ora 18.00.

Partida de la Chiajna pare la prima vedere una foarte dezechilibrată, oaspeţii noştri ocupând poziţia a 6-a, cu 23 de puncte în clasamentul Ligii Naţionale, în timp ce Steaua pare condamnată la retrogradare, având o zestre de doar 4 puncte, cu 5 etape înainte de finalul sezonului 2011/2012.

Steaua a spart gheaţa în Liga Naţională

CSA Steaua a obţinut prima victorie în sezonul 2011/2012 după ce a trecut duminică de CSM Satu Mare cu 30-28 (16-13)  la capătul unei partide ce a avut loc la Chiajna.

Cu excepţia începutului de joc în care oaspeţii au condus(3-1, min. 5), steliştii s-au aflat tot timpul la conducerea partidei şi au reuşit să aibă constant un avantaj de 3-4 goluri în faţa sătmărenilor.

Citeste in continuare →

Etapa a 20-a: Steaua – Satu Mare

Sala “Concordia” din Chiajna găzduieşte duminică dimineaţă, cu începere de la ora 11.00, partida dintre CSA Steaua Bucureşti şi CSM Satu Mare.

Steaua caută să obţină prima victorie din acest sezon, împotriva unei echipe ce suferă şi ea în partea de jos a clasamentului, sătmărenii ocupând poziţia a 11-a în clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin, la doar un punct de locul 13.

Citeste in continuare →

HCM Constanţa-CSA Steaua 48-23 (20-9)

HCM Constanţa nu a avut nicio problemă în a-şi adjudeca cele două puncte puse în joc în partida cu Steaua. Echipa antrenată de Constantin Ştefan a trecut de ultima clasată cu 48-23 (20-9). Bogdan Criciotoiu a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 8 reuşite.

Evoluţia scorului:

Citeste in continuare →

CSA Steaua-Poli Timişoara 28-32 (15-16)

Poli Timişoara a obţinut al doilea succes în deplasare în acest sezon după 32-28 (16-15) pe terenul celor de la CSA Steaua Bucureşti. Deşi prima repriză a fost echilibrată, diferenţa dintre cele două formaţii s-a văzut în actul secund, atunci când bănăţenii au avut chiar şi opt goluri avans.

Încă cu gândul la prima victorie din acest sezon, Steaua a început bine partida de la Chiajna, trecând în avantaj în primele zece minute ale partidei (3-1, 5-4). A fost un simplu foc de paie, pentru că Poli a intrat repede în avantaj, unul pe care şi l-a păstrat până la finalul reprizei, chiar dacă nu s-a desprins decisiv. Astfel, după primele 30 de minute, Poli intra la cabine cu un avantaj minin, scor 16-15. Actul secund a fost mult mai bun pentru timişoreni. Diferenţa valorică dintre cele două formaţii şi-a spus cuvântul, elevii lui Ovidiu Mihăilă irosind cu uşurinţă multe situaţii clare de gol, iar bănăţenii au profitat la maxim. Poli a avut chiar şi opt goluri avantaj (30-22), iar pe final Nedeljko Vuckovic a introdus toţi jucătorii pe care i-a deplasat. Diferenţa dintre cele două formaţii s-a redus, iar la final tabela indica 32-28 în favoarea oaspeţilor, un succes ce o duce pe Poli, momentan, pe poziţia a şaptea.

Citeste in continuare →

Etapa a 18-a: Steaua – Politehnica Timişoara

Etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal masculin le aduce faţă în faţă pe CSA Steaua Bucureşti şi Politehnica Timişoara într-o dispută ce va avea loc la Chiajna, duminică, de la ora 11.00.

Formaţia de pe Bega pare lipsită de griji în acest sezon, bănăţenii ocupând poziţia a 8-a, la mijlocul clasamentului, în timp ce Steaua abordează această partidă de pe ultimul loc, militarii fiind ca şi retrogradaţi în liga a doua.

Citeste in continuare →

Etapa a 17-a: Ştiinţa Bacău – Steaua 33-21 (16-13)

Ştiinţa Bacău a trecut la pas de CSA Steaua Bucureşti, scor 33-21 (16-13) şi îşi consolidează poziţia a doua în clasament. Deşi la pauză scorul era strâns, diferenţa de valoare dintre cele două formaţii şi-a spus cuvântul în actul secund, pe care băcăuanii l-au câştigat la o diferenţă de nouă goluri.

Citeste in continuare →

Steaua – Universitatea Suceava 32-38 (15-19)

Steaua a fost învinsă pe teren propriu de CS Universitatea Suceava într-o partidă din cadrul etapei a 16-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Echilibrul pe tabelă a ţinut doar 10 minute(5-5), din acel moment oaspeţii reuşind să preia total controlul partidei pe care au câştigat-o fară emoţii.

Statistici Steaua.ro
//reclame arbo-cristi