Baschet Steaua Bucureşti

S-a retras din activitatea de jucator in anul 2006, la Split, dupa ce a castigat doua titluri ale EuroCup (1988 si 1991) cu Yugoplastica, iar acum o pregateste pe Steaua Turabo, echipa care incearca sa revina in fruntea campionatului intern. Evident, este foarte inalt (2,04 metri), suficient pentru ca orice dialog cu o persoana din afara „fenomenului” sa se poarte asezat.

Teo Cizmici si-a inceput cariera de jucator la nivelul seniorilor in 1988. A activat la echipe din fosta Iugoslavie, Croatia, Slovenia, Israel, Turcia si Belgia. Ca antrenor, a debutat in anul 2008, fiind secund la formatia KK Split, pe care ulterior a preluat-o ca principal si a dus-o in semifinalele Cupei Croatiei (2009). A venit la Steaua in luna octombrie a anului trecut.

- Domnule Cizmici, Steaua nu a mai castigat campionatul din 1991. Cand credeti ca va reusi din nou aceasta performanta?

- Anul acesta e prea mult sa ne gandim la asa ceva. Construim incet si cred ca procedam bine fata de alte echipe care baga bani multi in timp scurt in dorinta de a obtine imediat performante. Avem nevoie sa ramanem cu acelasi nucleu de jucatori cel putin un an si, in acelasi timp, sa ne mai intarim cu doi-trei romani. Apoi, putem incerca sa intram in primele patru…

- Ce le puteti promite suporterilor?

- Ca vom arata mai bine, asta e sigur. Dar in sport nu prea poti face promisiuni. O singura accidentare in linia de start si ai probleme. Doar o accidentare. Cand ai ghinion, nu poti promite nimic. Acum ne trebuie timp si sa fim lipsiti de accidentari.

- Sunteti multumit de calitatea jucatorului roman de baschet?

- La Steaua, am numai jucatori de calitate, dar daca ma intrebati generic de jucatorul roman, cred ca ii lipseste unele lucruri care in mod normal se acumuleaza la 14-15 ani. E vorba de cunostinte tehnico-tactice si, in principal, despre citirea jocului. Probabil romanilor le lipsesc anumite antrenamente in perioada de inceput a carierei, cand se invata notiunile de baza. Cand sunt adusi la prima echipa, si asta ar trebui sa se intample la varsta de 18 ani, jucatorii se presupune ca au deprinderi formate si pot intra in joc macar cateva minute. In timp, introdusi tot mai mult, capata experienta si te poti baza pe ei.

- Steaua este prima echipa din afara Croatiei pe care o antrenati. Cum v-ati adaptat?

- Usor. Chiar nu am avut probleme, pentru ca timp de 10 ani, ca jucator, am activat numai in strainatate. Atata timp cat imi fac treaba, restul curge de la sine.

- Si cum vi se pare viata de antrenor fata de cea de jucator?

- O, este clar altceva. Ca jucator iti vezi doar de tine, dar ca antrenor e vorba de un grup pe care trebuie sa-l supraveghezi. De exemplu, la Steaua sunt acum cativa copii pe care ii ajutam sa creasca alaturi de prima echipa. Pe langa ei, sunt cel putin 14 jucatori despre care, ca antrenor, trebuie sa stii totul: cum sunt mental si fizic, ce probleme au. Trebuie sa fii chiar si psihiatrul lor.

- Seamana cu rolul de lider in armata?

- Oarecum… Sigur, si acolo e unul care conduce, dar exista o diferenta. Daca doar ii tii in frau tot timpul si ii constrangi, nu o sa dea randament. Ai nevoie de flexibilitate si de stiinta de a explica tot timpul. In armata, nu e asa. Ordinul e ordin, dar jucatorul, odata ce te intelege, iti da suta la suta. Apoi, te asculta nu prin prisma functiei, ci datorita cunostintelor. E un respect castigat, nu impus.

- Probabil, una dintre provocarile meseriei dumneavoastra este sa va faceti inteles de jucatori, nu?

- Da, desigur. E o provocare pentru oricine vrea sa-si faca treaba cu seriozitate. E o slujba de 24 de ore pe zi. Am jucatori care ma suna la 11 seara ca sa le dau sfaturi. Apoi, urmaresc si echipele cu care avem de jucat. Sunt foarte multe lucruri de facut in postura de antrenor.

- Simtiti nevoia unui ajutor la conducerea tehnica a echipei?

- N-as putea spune. Ce stiu este ca pentru a avea rezultate in sportul asta, trebuie sa fii maniac. Eu sunt maniac. Daca nu esti asa, nu ai loc in sport. Dupa meciuri, nu dorm. Imi pun tot felul de intrebari, analizez diverse situatii, iar adrenalina care se strange din ritmul meciurilor ma tine treaz.

„Copiii ar trebui sa mearga la baschet pentru a se distra. Daca nu se distreaza, renunta repede. Baschetul ajuta la socializare si la dezvoltarea tinerilor. Se ajuta unii pe altii, se cunosc, se confrunta si astfel se intampla lucruri care se vor extinde in timp si la viata reala. Poate nu ajung mari jucatori, pentru ca o singura accidentare ii poate scoate din circuit, dar pot socializa si-si pot dezvolta caracterul. Apoi, facand sport, nu stau pe strada si evita o multime de alte probleme. Pustiul meu are 11 ani si e la o scoala de baschet in Split. Se antreneaza de trei-patru ori pe saptamana, dar mai importante sunt relatiile dintre copii: se suna, merg la aniversari impreuna, se cunosc… asta e drumul corect in viata.”

Teo Cizmic, antrenor Steaua Turabo

Articol semnat de locotenent Constantin Pistea aparut in ziarul Observatorul Militar nr. 6/2010